Claudiu Niculescu nu uită nici acum că Dinamo l-a dat afară după doar două meciuri când a venit ca antrenor în 2018.
Întrebat de o posibilă revenire la formația din Ștefan cel Mare, fostul atacant al „câinilor” a venit cu un mesaj cât se poate de clar.
În 2018, Claudiu Niculescu era desemnat ca fiind noul antrenor al celor de la Dinamo. Totuși, fostul atacant al formației bucureștene a fost îndepărtat după doar două meciuri, iar în locul său a fost adus Mircea Rednic. La 6 ani distanță de la acel eveniment, Niculescu a mărturisit că i-a iertat pe „câini”.
Totuși, actualul antrenor de la Șelimbăr a ținut să spună că nu va uita niciodată cum a fost îndepărtat după doar două meciuri de la echipa la care a obținut cele mai mari performanțe.
„Trei săptămâni. A fost dureros. Am iertat, dar n-am uitat! Și n-o să uit niciodată. Dezamăgirea a fost mare, a urmat o perioadă în care nu înțelegeam de ce s-a întâmplat asta. A trecut. Atât de ușor nu se poate trece! N-am făcut altceva decât să antrenez la echipa ce mi-a adus cele mai mari satisfacții. Venisem de o săptămână, două…
Da, da, asta e. A trebuit să trec peste, n-a fost ușor. I-am iertat pe cei ce au luat acea decizie. Apoi, lucrurile au luat-o în jos, cu Dinamo, de atunci. Dezamăgitor.
Depinde în ce conjunctură. Deși nu mai sunt dornic, disperat să… Dacă va mai fi vreo ofertă, mă voi gândi cu siguranță. Depinde și cu cine voi discuta. Rămâne rana deschisă! Și nu a fost supărător neapărat că s-a întâmplat după trei săptămâni, ci modul în care s-a întâmplat. Să aflu din presă la 12 și jumătate noaptea!”, a declarat Claudiu Niculescu, antrenorul celor de la Șelimbăr, potrivit GSP.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER